Noutăți și evenimente

1000001307

 

La 13 februarie 2026, în biblioteca IPLT “Onisifor Ghibu”,  s-a desfășurat activitatea comemorativă dedicată poetului Grigore Vieru, organizată în cadrul proiectului semestrial „Educație în bază de valori”, parte a conceptului „Rădăcini și Orizonturi”. Evenimentul a pus în lumină valoarea-pilon – Demnitatea Națională, în consonanță cu recomandările MEC privind accentul pe valorile naționale, demonstrând că școala nu transmite doar informații, ci formează și personalități în devenire.

Sub genericul „Valori naționale – limba, mama, patria”, elevii clasei a VIII-a “B”, alături de un grup de elevi din clasa a V-a  “C”, au pregătit un program literar-artistic complex, coordonați de mentorul instituțional Lungu-Jalbă Elena, în parteneriat cu mentorabila Ungureanu Rodica, profesoară de limba și literatura română. Activitatea a reprezentat nu doar un moment cultural, ci și o dovadă concretă a relației mentor–mentorabil, bazată pe colaborare, responsabilitate partajată și progres vizibil în organizarea și susținerea unui demers educațional centrat pe valori.

Programul a îmbinat recitarea expresivă a versurilor vierene cu momente de reflecție asupra identității, limbii române și rolului mamei în formarea ființei umane. Elevii au evidențiat, prin prestația lor, integritatea mesajului poetic, empatia transmisă prin cuvânt și demnitatea națională care străbate întreaga creație a lui Vieru. În acest fel, valorile nu au rămas simple concepte enunțate, ci au fost trăite și asumate în mod autentic.

Dimensiunea interdisciplinară a activității a fost consolidată prin implicarea mentorabilei Damian Daniela, profesoară de biologie, ghidată de mentorul instituțional – Nistreanu Gabriela. În consonanță cu tema, elevii au realizat postere și materiale ilustrative despre integrarea florei și faunei în registrul Patrimoniului Național, subliniind faptul că protejarea biodiversității reprezintă o formă concretă de manifestare a demnității naționale. Activitatea a evidențiat că valorile nu se rezumă la discursuri culturale, ci includ responsabilitatea față de mediul înconjurător, parte esențială a identității noastre.

Dimensiunea artistică a fost consolidată prin parteneriatul cu profesoara de canto Plăcintă Aliona și Gabriela Nistreanu – mentor instituțional, care au contribuit la realizarea momentelor muzicale pe versurile poetului. Interpretările au adus emoție și profunzime, oferind publicului o experiență estetică memorabilă, demonstrând cum inovația și sensibilitatea artistică pot susține promovarea valorilor tradiționale.

Spectatori au fost elevii clasei I-a“D”, coordonați de învățătoarea și mentorul instituțional Samanati Ludmila. Prezența lor a întărit ideea de comunitate educațională completă – profesori, elevi și parteneri implicați într-un dialog al generațiilor. Cei mici au descoperit, prin intermediul colegilor mai mari, frumusețea poeziei și semnificația valorilor naționale, iar pentru a-i implica activ a fost organizată o victorină tematică adaptată vârstei lor. Răspunsurile oferite cu entuziasm au demonstrat că rădăcinile identității pot fi cultivate încă din primii ani de școală.

La final, elevilor din clasa I-a “D” le-au fost înmânate diplome, în semn de apreciere pentru participare și implicare. Momentul festiv a încheiat o activitate care a ilustrat concret logica proiectului „Educație în bază de valori”: simplificarea și asumarea unor repere clare – Integritate, Empatie, Inovație și, mai ales, Demnitate Națională – transformate din principii teoretice în practici vii ale comunității școlare.

Comemorarea lui Grigore Vieru a devenit, astfel, mai mult decât un omagiu literar: a fost o lecție de coerență morală și de aliniere valorică, o dovadă că școala poate funcționa ca o busolă, știind ce cultivă, ce apără și cum transmite, prin oameni și prin fapte, direcția educației autentice.