Noutăți și evenimente

viber_image_2025-10-17_10-35-18-374

Activitate STEAM la disciplina Fizica: „Instrumente de măsură

 

În cadrul Decadei STEAM, elevii clasei a VI-a „A” din IPLT „Onisifor Ghibu” au desfășurat o activitate practică și interactivă la disciplina Fizică, cu tema: „Instrumente de măsură”. Activitatea a fost coordonată de profesoara de fizică Cebanu Ina, având drept scop dezvoltarea competențelor științifice și tehnice prin aplicarea principiilor interdisciplinare ale educației STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică).

 

Scopul activității

Activitatea a urmărit familiarizarea elevilor cu principalele instrumente de măsură utilizate în viața de zi cu zi și în experimentele de laborator, precum:

  • rigla și ruleta (pentru măsurarea lungimii);
  • cântarul (pentru determinarea masei);
  • ceasul, clepsidra și cronometrul (pentru măsurarea timpului);
  • șublerul și telemetrul (pentru măsurători de precizie);
  • cilindrul gradat, paharul gradat și biureta (pentru determinarea volumului);
  • calendarul (pentru măsurarea timpului la scară mare).

Desfășurarea activității

Elevii au fost împărțiți în grupe de lucru, fiecare având sarcina de a explora un instrument de măsură: au analizat modul de funcționare, unitățile de măsură specifice, domeniile de utilizare și importanța acestora în știință și tehnologie.

Prin intermediul experimentelor practice, elevii au învățat cum să măsoare lungimea, timpul, masa și volumul diferitelor obiecte. De asemenea, au realizat postere și prezentări în format digital, îmbinând cunoștințele de fizică cu elemente de artă vizuală și TIC.

Elevii din Echipa 1( Braghiș Bogdan, Budu Vlad, Buruiană Sebastian, Bodareu Cătălin, Ceban Vladimir), au avut ca sarcină studierea evoluției instrumentelor de măsură. Elevii au realizat o prezentare interesantă despre modul în care oamenii, de-a lungul istoriei, au dezvoltat metode din ce în ce mai precise pentru a măsura lungimea, masa, timpul și volumul. Au adus exemple concrete, au comparat instrumentele tradiționale, precum rigla sau clepsidra, cu cele moderne, cum ar fi telemetrul sau cronometrul digital, subliniind progresul științific și tehnologic în domeniul măsurătorilor.

Elevii din Echipa 2 ( Chiforișin Nicolata, Crîșmaru Valeria, Cucerescu Gheorghe, Culibaca Sofia), s-au concentrat pe descrierea instrumentelor de măsură – rigla, ruleta, cântarul, ceasul, șublerul, telemetrul, clepsidra, cronometrul, calendarul, cilindrul gradat, paharul gradat și biureta. Elevii au analizat funcția fiecărui instrument.

Activitatea lor s-a finalizat cu un colaj artistic și informativ, care a combinat imagini, explicații și date tehnice, oferind o viziune atractivă și educativă asupra temei. Colajul a reflectat atât creativitatea, cât și înțelegerea științifică a elevilor.

Elevii din echipa 3( Iarovoi Sofia, Lungu Nichita, Marcoci Marius, Pasincovschi Bianca-Smaranda, Plămădeală Bogdan, Plop Sorin, Popa David) s-au remarcat prin creativitate și spirit practic, fiecare realizând câte un instrument de măsură confecționat manual. Folosind materiale simple și ingeniozitate, elevii au reprodus rigle, clepsidre, ceasuri și alte instrumente, demonstrând înțelegerea principiilor de funcționare și aplicarea practică a cunoștințelor teoretice. Activitatea a îmbinat știința cu arta, punând în valoare atât precizia, cât și imaginația elevilor.

Elevii din echipa 4 ( Popa Răzvan, Railean Lucian, Racu Flavius, Roșioru Sofia, Spinei Daria, Stegărescu Dragoș),  au realizat o activitate originală și creativă, constând în elaborarea unui spot publicitar sau a unui afiș de promovare a instrumentelor de măsură. Scopul acestei sarcini a fost de a combina cunoștințele de fizică cu elemente de marketing și artă vizuală.

Prin prezentările lor, elevii au demonstrat nu doar înțelegerea modului de utilizare a acestor instrumente, ci și capacitatea de a le promova într-un mod atractiv și convingător.

Elevii din Echipa 5 (Șargarovschi Bogdan, Șova Sofia, Tăbăcaru Gloria, Țîcu Damian, Ignat Alexandra, Leahu Artiom) a avut ca sarcină identificarea instrumentelor de măsură utilizate de către colegi în viața de zi cu zi. Elevii au completat un tabel cu instrumente de măsură pentru lungime, arie, volum, timp și masă, analizând care dintre acestea se regăsesc cel mai frecvent în gospodăriile elevilor.

Pe baza datelor colectate, echipa a realizat o diagramă reprezentativă, ilustrând numărul de instrumente de măsură deținute acasă. Activitatea a dezvoltat competențele de observare, analiză și prelucrare a datelor, precum și spiritul de colaborare și aplicare practică a cunoștințelor de fizică și matematică.

 

Concluzie și totalizare

Activitatea STEAM cu tema „Instrumente de măsură” a reprezentat o experiență complexă, educativă și captivantă pentru elevii clasei a VI-a A. Prin implicarea activă în sarcini variate – de la studierea evoluției și descrierea instrumentelor de măsură, până la confecționarea lor, realizarea de afișe publicitare și analizarea utilizării lor în viața cotidiană – elevii au demonstrat creativitate, curiozitate științifică și spirit de echipă.

Activitatea a permis îmbinarea cunoștințelor din domeniile științei, tehnologiei, artei și matematicii, oferind o abordare interdisciplinară și practică a învățării. Elevii au învățat nu doar să recunoască și să utilizeze corect instrumentele de măsură, ci și să le valorifice în contexte reale, dezvoltând competențe esențiale pentru gândirea științifică și viața de zi cu zi.

S-a evidențiat faptul că învățarea prin experiență și colaborare stimulează interesul elevilor pentru știință, consolidând totodată abilități precum observația, analiza, comunicarea și creativitatea.

Rezultatele obținute confirmă importanța abordării STEAM în procesul educațional – o metodă modernă, motivantă și eficientă, care transformă lecția de fizică într-o adevărată călătorie de descoperire și inovație. Elevii au demonstrat creativitate, implicare și dorință de învățare, iar atmosfera din timpul activității a fost una dinamică, prietenoasă și educativă.

 

Articol realizat de: Cebanu Inaprofesor de fizică, director adjunct pentru educație