Noutăți și evenimente

3

Luna februarie în IPLT ,,Onisifor Ghibu” e caracterizată de o multitudine de evenimente frumoase și de clipe memorabile.
Chiar de la începutul lunii s-a desfășurat, evenimentul mult așteptat-întâlnirea cu absolvenții, organizat pe 03 februarie 2024, fiind asemenea unui moment destinat amintirilor. A fost o activitate excepțională , organizată de elevii claselor a XII-a, ghidați de diriginții de clasă Harea Diana și Mindru Alexei.
La 6 februarie 2024, elevii au avut parte de un memorabil dialog spiritual cu celebrul poet Vasile Romanciuc.
Evenimentul s-a produs în contextul Campaniei Naționale de Lectură. Dialogul plin de lumină și spiritualitate a fost întreținut de minunații elevi din clasele primare, membri ai cercului „Arta vorbirii”, condus de învățătoarea Iulia Iasinschi și de către elevii campioni la lectură din clasele a XI-a „A” și a XII-a „A”, membri ai „Clubului de lectură”, monitorizat de dna Tamara Cristei, profesor de limba și literatura română, gr. didactic superior.
Elevii din cadrul cercului „Arta vorbirii” au dialogat cu poetul îndrăgit prin declamarea emoționantă și prin dramatizarea unor poezii pentru copii din bogatul palmares al poetului Vasile Romanciuc, iar elevii liceeni au prezentat variante proprii de interpretare a unor poezii pe care ei înșiși le-au selectat, le-au citit și discutat la ședințele clubului de lectură.
Elevii organizatori ai evenimentului au reușit să-i mărturisească poetului despre dragostea lor față de creația acestuia, despre receptarea mesajelor calde, umaniste din poezii, despre aprecierea iscusitei și ineditei împletiri poetice a cuvintelor limbii române din versurile sale.
La eveniment a fost invitat și prozatorul Nicolae Spătaru, directorul bibliotecii Alba Iulia, cu care învățătoarea Iulia Iasinschi și profesorii Comisiei Metodice Limbă și Comunicare colaborează fructuos în formula parteneriatului cultural și literar. Acesta a apreciat evenimentul produs și a îndemnat elevii să frecventeze cât mai des biblioteca.
Despre cine a fost Sfântul Valentin și cum e sărbătorită această zi, ne-au relatat inedit elevii din clasele de liceu ghidați de profesorii Comisiei Metodice Limbi Străine. Zi de miercuri, 14 februarie, dragostea și inimioarele plutesc prin holurile liceului. Toți sunt în așteptarea evenimentului, Spînu Rodica ,Boldurat Diana și Reuțoi Eugenia, coordonatorii proiectului, dau start și invită spectatorii spre reflecție asupra celui mai nobil sentiment – dragostea.
Biblioteca mun. ,,Onisifor Ghibu” a organizat o amplă manifestare de Ziua Națională a lecturii, în cadrul programului „Chișinăul citește”, ediția XXI-a, discuția cărților scriitorilor Grigore Chiper, Dumitru-Dan Maxim și Mihaela Perciun, cu participarea elevilor din instituția noastră apreciind, cum laude prestanța elevelor din clasa a XII-a „A” Guțu Ana-Maria, Scutaru Andreea și Sliusarenco Maria-Gabriela, ghidați de profesoara Tamara Cristei.
In data de 15 februarie 2024, s-a organizat un careu festiv de premiere a elevilor din clasele cu profil „Arte plastice”, care au participat la Concursului Internațional de pictură cu genericul „În căutarea peisajelor”, desfășurat în Serbia, precum și de elevii participanți la Olimpiadă, etapa locală.
Doamna Tatiana Golban, directorul instituției, a înmânat Diplome elevilor, apreciind astfel competențele și aptitudinile artistice ale elevilor, precum și măiestria și profesionalismul următoarelor cadre didactice: Vera Pșeneac, Diana Pșeneac, Virginia Mireanu și Tatiana Rotari.
Domnul Nicolae Guștiuc, director adjunct, a felicitat elevii și i-a încurajat să participe și în continuare la diverse concursuri și vernisaje, deoarece fiecare concurs stimulează imaginația și gândirea elevilor, contribuie la valorificarea potențialului lor.
Câtă bucurie și mândrie s-a citit în privirea celor 68 de elevi premianți, care zi de zi, fiind ghidați de profesorii lor, călătoresc imaginar într-o lume a frumosului și sublimului, o lume plină de valori morale și estetice!
Prin artă, copii își exprimă felul în care simt, gândesc și văd lumea cu toată paleta sa coloristică.
Și data de 16 februarie a lăsat amintiri frumoase elevilor, în special celor din clasele de gimnaziu. Păpușoi Liliana și Sîrghii Olga au antrenat discipolii din clasele de a V-a și a VI-a într-un joc intelectual, unde s-a valorificat creația marelui poet Grigore Vieru. Câteva runde, emoții, competitiv și, bineînțeles câștigătorul poate fi în acest caz doar unul singur. N- au lipsit nici momentele teatralizate, recitalul de poezie, interpretare de melodii pe versurile vierene la cel mai înalt nivel, căci atunci când sunt pregătiți de maestrul în muzică, Plăcintă Aliona, altfel nu poate fi.
Concursul școlar de interpretare vocală ,,Ploaia de Stele-2024” a avut loc cu succes pe data de 16 februarie,organizat de către dnul Nirca Dumitru. În cadrul acestui concurs elevii au demonstrat competențe vocale deosebite.
La 17 februarie, în incinta sălii de sport s-a desfășurat turneul de volei mixt, organizat în memoria regretatei Svetlana Armaș, profesor de excepție care a dat dovadă de multă dragoste pentru profesie și pentru oameni, înregistrând, împreună cu elevii succese, remarcabile. Echipele de volei (fete și băieți)ale dnei Armaș au ocupat locuri importante în clasamentul concursurilor municipale și republicane.
Pe 11 februarie, dna Svetlana Armaș ar fi împlinit 61 de ani.
În premieră, în cadrul acestei competiții, au participat elevii din liceele ,,Ion și Doina Aldea Teodorovici”, ,,Liviu Deleanu” și ,,Vasile Vasilache”și foștii colegi: Sîtnic Ion, Perciun Veaceslav, Crăciun Grigore, Secrieru Ștefan. În rezultatul desfășurării meciurilor, învingătorii și premianții au fost menționați cu diplome și cupe.
Locul I – IPLT ,,Onisifor Ghibu”
Locul II – IPLT ,,Liviu Deleanu”
Locul III – IPLT ,,Vasile Vasilache”
Mențiune – IPLA ,,Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Mulțumim profesorilor de educație fizică Mihniova Oxana, Igori Hersun, Vasile Cozma ,Maria Stanciu și Guștiuc Nicolae,director adjunct care au organizat acest turneu de volei mixt în memoria fostei noastre colege Armaș Svetlana.
Mulțumim în acest plan, elevilor din clasa a XII -a, Moisei Valentin care a obținut diploma pentru cel mai bun jucător, Visileac Laurențiu din clasa a XII-a,,B” și Anastasia Lebediuc din clasa a VIII-a,,B”
Mulțumim profesorilor implicați, dlui Vasile Moraru , Alexei Mindru și dnei Cernei Cristina, director adjunct interimar pentru instruire.
Zeci de spectatori au trăit o satisfacție imensă de la meciurile privite, în care elevii au demonstrat pregătire tehnică și tactică.
,,UNDE DRAGOSTE NU E, NIMIC NU E”
În ajun de Dragobete, pe data de 23 februarie, elevii liceului IPLT „Onisifor Ghibu” au interpretat melodii de dragoste, au recitat poezii care au topit inimi, au dansat pe ritmuri amețitoare și au dramatizat fragmente din renumite opere literare, aducând în scenă spiritul dreptății și al echilibrului universal. Un final de săptămână încununat de flori și parfum de iubire,pentru că Iubirea face viața frumoasă, palpitantă, colorată.Iubind, cresc aripi și entuziasmul ne însoțește pretutindeni. Dragostea este o integrală a ființei umane,acea esență care face să se manifeste geniul creator al fiecăruia dintre noi. Orice persoană este unică, creatoare,genială.Evenimentul a avut prezentatori pe măsură, numere artistice de valoare, interpretare la cel mai înalt nivel, elevii au dat dovadă de atitudine și pasiune în tot ceea ce fac.
Menținem o educație în spiritul dreptății și al frumosului.
Aducem mulțumiri organizatorilor Cebanu Ina, Sîrghii Olga, Păpușoi Liliana, Cernei Cristina, Placintă Aliona, profesorilor participanți Reuțoi Eugenia, Vlasiuc Elena, Gurghiș Vera, Bivol Lucia, Nistreanu Gabriela și, bineînțeles, Nirca Dumitru și Patrașca Ivan, fără de care sărbătorile nu pot avea loc.
Vasile Alecsandri afirma: ,,Dragostea înfrumusețează tot ceea ce ne înconjoară, ea dă lucrurilor proporții”
Lumina și îmbrățișările dulci de primăvară se simt deja, liceenii emoționați, inspirați și nerăbdători iau cu asalt curtea bibliotecii Alba Iulia pe data de 27 februarie, vin la o întâlnire cu scriitorul Aurelian Silvestru.
Evenimentul se produce în cadrul serviciului Meseria – brățară de aur.
Sala este arhiplină, împărțită pe „sectoare” strict pe interese profesionale, completate cu jurnaliști, interpreți, pictori, dansatori. E vorba de viitorii artiști, elevii claselor a IX (A,B,C,D) din IPLT „Onisifor Ghibu”
A fost o zi memorabilă, cu surprize, cu un program artistic pregătit de Sîrghii Olga și Păpușoi Liliana.
Ședința cu părinții din clasele absolvente, treapta gimnaziu, s-a desfășurat pe data de 29 februarie 2024.
Ordinea de zi :
Familiarizarea cu regulamentul de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire (gimnaziu);Sesiunea 2024
Diverse.
Aducem mulțumiri elevilor și profesorilor pentru munca depusă, pentru rezultate frumoase și pentru promovarea imaginii liceului!
Felicitări tuturor participanților!