Noutăți și evenimente

IMG_7813

Activitate extracurriculară: „Matematicieni Iluștri”

În data de 18.12.2025 în cadrul  Liceului Teoretic ,,Onisifor Ghibu”, s-a desfășurat activitatea extracurriculară „Matematicieni Iluștri”, dedicată promovării matematicii ca disciplină fundamentală a cunoașterii, printr-o abordare interdisciplinară, artistică și interactivă.

Scopul activității a constat în valorificarea potențialului creativ al elevilor prin prezentarea artistică a istoriei matematicii, stimularea interesului și motivației pentru studiul matematicii, precum și formarea unei atitudini pozitive față de învățare și cunoaștere.

În cadrul activității s-au urmărit următoarele obiective:

  • identificarea și descrierea contribuțiilor principalilor matematicieni iluștri (Pitagora, Thales, Euclid, Arhimede, Fibonacci, Hypatia, Gauss, Newton, Leibniz etc.);
  • evidențierea importanței matematicii în dezvoltarea științei, artei și culturii universale;
  • realizarea conexiunilor dintre concepte matematice și manifestări artistice (dans, muzică, poezie, teatru);
  • dezvoltarea creativității, a spiritului de inițiativă și a încrederii în sine;
  • formarea competențelor de comunicare, colaborare și lucru în echipă;
  • consolidarea relației școală–familie–comunitate.

La activitate au participat elevii claselor V–XII, cadre didactice, părinți și invitați.
Coordonarea activității a fost asigurată de cadrele didactice:
Bruma Mihaela, Baciu Ana, Bouroș Elena, Railean Daniela, Șoimu Aliona, Vrabie Elena – profesori de matematică,
Burlacul Sergiu – profesor de dans,
Pascari Daniela – profesoară de cor,
Activitatea a debutat cu mesajul de bun venit adresat publicului de către prezentatori, care au subliniat importanța matematicii în viața cotidiană și rolul acesteia în evoluția civilizației.

A urmat Parada Matematicienilor Iluștri, în cadrul căreia elevii au interpretat rolurile unor mari matematicieni, prezentând într-o manieră accesibilă și atractivă contribuțiile acestora la dezvoltarea științei.

În continuare, matematica a fost pusă în valoare prin:

  • momente artistice de dans, precum „Valsul numerelor” și aplicațiile inspirate din jocul Tangram;
  • recitaluri de poezie dedicate matematicienilor celebri;
  • momente muzicale tematice, care au evidențiat legătura dintre matematică și ritm;
  • sceneta „Consiliul Cifrelor”, prin care elevii au demonstrat, într-o formă ludică, importanța fiecărei cifre în sistemul matematic.

Activitatea s-a încheiat cu jocul interactiv Kahoot, care a verificat cunoștințele elevilor despre matematicieni, concepte și descoperiri matematice, stimulând competiția și participarea activă.

Prin această activitate, elevii și-au valorificat creativitatea, au lucrat în echipă, și-au dezvoltat încrederea în sine și au demonstrat că matematica nu este doar o disciplină școlară, ci o parte vie a culturii și artei. Atmosfera caldă și implicarea părinților și profesorilor au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a spiritului.

Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de entuziasm și implicare, având un impact pozitiv asupra elevilor. Aceștia au demonstrat interes sporit pentru matematică, creativitate, capacitate de colaborare și deschidere către învățarea interdisciplinară. Aceste activități sunt posibile datorită susținerii administrației IPLT „Onisifor Ghibu” care contribuie la consolidarea spiritului de comunitate și la promovarea imaginii liceului.

Activitatea extracurriculară „Matematicieni Iluștri” și-a atins scopul propus, demonstrând că matematica poate fi atractivă, accesibilă și plină de sens atunci când este prezentată într-un mod creativ și integrator. Evenimentul a confirmat importanța activităților extracurriculare în formarea complexă a elevilor și în dezvoltarea competențelor-cheie necesare în societatea contemporană.