Noutăți și evenimente

viber_image_2025-12-17_15-27-54-070

În baza Regulamentului Concursului „Feeria sărbătorilor de iarnă”, ediția a III-a – 2025, pe data de 18 decembrie s-a desfășurat etapa locală a concursului, organizat de Centrul de creație tehnică, sectorul Buiucani, activitate educațională menită să valorifice creativitatea elevilor, să promoveze tradițiile populare de iarnă și să formeze o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător.

Concursul a reunit elevi de la diferite trepte de școlarizare din instituția noastră, care au participat la probele: „Felicitare”, „Pomul de Crăciun”, „Jucărie pentru Pomul de Crăciun” și compoziția volumetrică „Misterul iernii”, prezentând lucrări originale, realizate prin tehnici variate și materiale diverse, inclusiv reciclabile.

Evaluarea lucrărilor a fost realizată de comisia de jurizare, constituită din cadre didactice de specialitate: Pșeneac Vera, Pșeneac Diana, Rotari Tatiana și Mireanu Virginia, care a apreciat lucrările în conformitate cu criteriile stabilite în regulament: respectarea temei, originalitatea, expresivitatea artistică și mesajul educativ.

În urma jurizării, au fost desemnați elevii distinși cu Premiul Mare, care se califică pentru etapa următoare a concursului, după cum urmează:

Categoria de vârstă: clasele primare

-Burlacu Nikoleta, clasa a III-a „D” – proba „Felicitare”;

-Burlacu Nikoleta, clasa a III-a „D” – proba „Pomul de Crăciun”;

-Bătrînu Sorin, clasa a IV-a „D” – proba „Jucărie pentru Pomul de Crăciun”;

-Tanachi Mădălina, clasa a IV-a „D” – proba „Misterul iernii”.

Categoria de vârstă: clasele V–VI

-Tarasenco Mirela, clasa a VI-a „D” – proba „Felicitare”;

-Frăsîneanu Ilinca, clasa a VI-a „D” – proba „Pomul de Crăciun”;

-Frăsîneanu Ilinca, clasa a VI-a „D” – proba „Jucărie pentru Pomul de Crăciun”.

Categoria de vârstă: clasele VII–IX

-Istrati Emilia, clasa a VII-a „E” – proba „Felicitare”;

-Porcescu Daniela, clasa a VII-a „E” – proba „Pomul de Crăciun”;

-Pidpenco Vladimir, clasa a VII-a „E” – proba „Jucărie pentru Pomul de Crăciun”.

Mulțumim tuturor elevilor participanți pentru implicare, creativitate și respectarea temei concursului, precum și diriginților și cadrelor didactice îndrumătoare, care au susținut și încurajat participarea elevilor la această activitate educațională. Aprecierea noastră se îndreaptă, totodată, către echipa de jurizare, pentru profesionalismul, obiectivitatea și rigoarea evaluării.

 

„Tradițiile se păstrează prin memorie, dar se transmit prin educație.”