Noutăți și evenimente

1

,,O mână de ajutor, un suflet fericit” – voluntariat de sărbători în sectorul Buiucani

Sărbătorile de iarnă sunt, pentru mulți dintre noi, un timp al bucuriei și al liniștii. Din păcate, pentru unele familii, această perioadă vine cu griji și lipsuri. Tocmai de aceea, pe 26 decembrie, la Pretura sectorului Buiucani, membrii comisiei de limbă străină, au organizat o activitate de voluntariat ce a adus nu doar ajutor material, ci și multă emoție și speranță.

Acțiunea a avut drept scop sprijinirea a 25 familii social-vulnerabile din sectorul Buiucani, în special a copiilor, pentru care fiecare gest de atenție contează enorm. În cadrul evenimentului au fost oferite pachete cu produse alimentare și de igienă, dăruite cu iubire și grijă de către elevii din liceul ,,Onisifor Ghibu”. Fiecare familie social-vulnerabilă a primit pachete cu produse aproximativ 10 kg, menite să ușureze traiul acestora.

Atmosfera a fost una caldă și festivă. Apariția lui Moș Crăciun și a Albei ca Zăpada a adus zâmbete sincere pe fețele copiilor. Personajele i-au implicat pe cei mici în programul lor artistic, cu cântece, jocuri și poezii. Pentru câteva momente, grijile au fost uitate, iar spiritul sărbătorilor s-a simțit din plin.

Pe lângă familiile din sectorul Buiucani, au mai fost sprijinite și alte cinci familii numeroase cu 5-8 copiii, din alte sectoare ale municipiului și din suburbii. Pentru acestea, pachetele au fost duse direct la domiciliu, astfel încât ajutorul să ajungă acolo unde este cea mai mare nevoie. Părinții au spus, cu vocea tremurândă de emoție, că aceste daruri au fost ca ”o gură de aer”, mai ales în momentele dificile, când copiii sunt bolnavi și grijile devin copleșitoare. ,,Măcar această bucurie adusă de sărbători ne-a oferit speranță, alinare și sentimentul că nu suntem singuri.”

Această activitate a arătat încă o dată că voluntariatul înseamnă mai mult decât ajutor material. Înseamnă empatie, responsabilitate și dorința sinceră de a face bine. Iar pentru copiii și familiile care au primit sprijin, aceste gesturi au transformat sărbătorile într-un moment de bucurie adevărată.

La realizarea acestei activități s-au implicat, cu dăruire, profesorii din cadrul Comisiei Metodice de Limbi Străine, alături de învățătoarele Elena Savin și Cernei Natalia, Fisticanu Rodica-profesoară de limbă română și directorul adjunct Nicolae Guștiuc. Împreună cu elevii voluntari, aceștia au demonstrat că solidaritatea se învață prin fapte, nu doar prin cuvinte.

Eni Valeria, una dintre elevele prezente la evenimentul din sala de festivități a Preturii Buiucani a relatat ,,Acest eveniment a pus un zambet pe fețele oamenii și le-a oferit șansa să guste din farmecul sărbătorilor. Copii s-au distrat de minune alături de Mos Crăciun, iar adulții s-au bucurat pentru darurile primite. A fost un adevărat succes, sunt mândră că am avut ocazia să ajut și să văd oamenii împliniți.”

Le mulțumim din suflet tuturor elevilor, părinților, profesorilor, celor care s-au implicat, au donat și au oferit din timpul și sufletul lor pentru ca această acțiune să devină posibilă. Datorită solidarității și generozității, sărbătorile au fost mai calde și mai luminoase pentru familiile care aveau cea mai mare nevoie de sprijin.

https://drive.google.com/drive/u/0/folders/13GUysUVCDqd12cDr090owF1epiv2_q2O

Text: Sîrbu Daniela, Șefa Comisiei Metodice „Limbi Străine”