Dascălul – rădăcini și aripi

Există oameni care trec prin viața noastră și există oameni care rămân. Dascălii fac parte din cea de-a doua categorie.

Poate că de aceea, atunci când am căutat un gând sub care să așezăm Ziua Profesorului din acest an, ne-am oprit la două cuvinte simple și încăpătoare: rădăcini și aripi. Pentru că un dascăl adevărat face, în tăcere, amândouă lucrurile: ne învață să avem rădăcini, dar nu ne împiedică niciodată să ne crească aripi.

Rădăcinile sunt cuvintele așezate la timpul potrivit, valorile strecurate printre lecții, exigența care ne-a supărat cândva și pe care am înțeles-o mult mai târziu. Sunt acel „mai încearcă”, acel „știu că poți”, acel semn discret de întrebare pus lângă un răspuns prea grăbit. Sunt lucrurile aparent mărunte care, fără să știm, se sedimentează în suflet și devin temelie.

Iar aripile?

Aripile sunt încrederea. Curajul de a ieși din bancă, din clasă, din școală și, într-o zi, în lume. Sunt libertatea de a gândi, de a întreba, de a greși și de a o lua de la capăt.

Henry Adams scria atât de frumos: „A teacher affects eternity; he can never tell where his influence stops.” – „Un profesor influențează eternitatea; nu poate ști niciodată unde se oprește influența sa.”

Poate că aceasta este una dintre cele mai adevărate definiții ale profesiei noastre. Profesorul nu vede întotdeauna rodul. Uneori seamănă astăzi un gând care va încolți peste zece sau douăzeci de ani. Uneori uită o vorbă spusă unui copil, iar copilul o poartă cu sine o viață întreagă. Noi numărăm lecții, semestre și generații; timpul numără urmele pe care le-am lăsat în oameni.

De aceea, Ziua Dascălului nu este doar despre flori, felicitări sau cuvinte frumoase. Este despre acea legătură nevăzută dintre generații. Despre ceea ce am primit și ceea ce oferim mai departe. Despre rădăcinile care ne țin aproape de valori și despre aripile pe care, an după an, încercăm să le deschidem discipolilor noștri.

În acest an, bucuria zilei a venit mai ales prin elevii noștri. Prin emoția, energia, gesturile și surprizele lor. Iar elevilor claselor a XII-a le adresăm o mulțumire aparte. Poate tocmai pentru că sunt în ultimul lor an de liceu, gestul lor a avut o altă semnificație. Ei sunt, într-un fel, imaginea cea mai frumoasă a acestei metafore: au încă rădăcinile aici, în școala lor, dar aripile sunt deja pregătite pentru zbor.

Mulțumim, cu aceeași căldură, diriginților claselor a XII-a, doamnei Lilia Dodu și domnului Alexei Mîndru, care au fost alături de elevi și au transformat implicarea lor într-un dar frumos pentru întreaga comunitate școlară.

Mulțumim Consiliului Școlar al Elevilor și tuturor celor care au pus o idee, o emoție, o mână de ajutor sau câteva minute din timpul lor în această zi.

Poate că peste ani nu ne vom aminti fiecare detaliu al acestei sărbători. Dar sperăm să ne amintim cum ne-am simțit împreună. Pentru că, până la urmă, aceasta este școala: un loc din care, într-o zi, fiecare copil pleacă.

La mulți ani, dragi dascăli!

Să avem puterea de a rămâne înrădăcinați acolo unde este nevoie de statornicie și puterea de a înălța un copil care are nevoie de a zbura.