Începutul nou de săptămână vine cu o inițiativă plină de speranță și inspirație – campania „Viitorul nostru – fără droguri!”
Începutul nou de săptămână vine cu o inițiativă plină de speranță și inspirație – campania „Viitorul nostru – fără droguri!”
La ora 13:30, în sala de festivități a IPLT „Onisifor Ghibu” a avut loc campania de informare a tinerilor cu genericul „Viitorul nostru – fără droguri!”. Evenimentul a reunit elevii claselor a IX-a – a XII-a, având ca scop sensibilizarea acestora cu privire la riscurile și consecințele consumului de droguri, precum și promovarea unui stil de viață sănătos și responsabil.
Invitații la acest eveniment au fost:
- Ceban Violeta, ofițer superior din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP);
- Scoropat Olga, ofițer principal INSP;
- Bolea Ionuț, director adjunct al Colegiului de Medicină și Tehnologie Chimică (CMTC).
Aceștia au împărtășit informații utile și exemple din practică, subliniind importanța educației și a prevenției în combaterea consumului de substanțe interzise. Participanții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a afla soluții pentru a face față situațiilor de risc.
Campania reprezintă un pas important în educarea tinerilor și consolidarea unei comunități responsabile, orientate către un viitor fără droguri. Acest eveniment a fost un reminder că viitorul e în mâinile noastre și că un „Nu!” hotărât poate deschide ușa unui „Da” pentru o viață plină de oportunități.
Viciile îți fură prezentul, te lasă fără viitor și te face prizonier al trecutului. Alege o viață liberă!