Noutăți și evenimente

thumbnail

Câți dintre voi ați auzit despre scoutism și cine sunt scouții? V-am trezit curiozitatea?

Asociația Națională a Scouților din Moldova este o organizație obștească, apolitică și neguvernamentală, parte din Mișcarea Mondială Scout, care are drept scop primordial promovarea păcii, scouții fiind considerați mesageri ai păcii.

Totodată, Asociația Națională a Scouților din Moldova mai este și o mișcare educativă a tinerilor și copiilor, bazată pe voluntariat, și oferă posibilitatea de a te dezvolta atât profesional, cât și personal, să petreci timpul util și plăcut, să participi în activități la nivel local și internațional, fiind o școală pentru viitorii lideri.

Vineri, 4 octombrie, în incinta IPLT “O.Ghibu”, am avut drept invitați un grup de elevi ai clasei a VIII-a “A”, care fac parte din Asociația Națională a Scouților din Moldova, alături de Natalia Covalciuc, președinte al Asociației Scouților din Moldova. Grație lor, elevii au avut oportunitatea de a se informa despre importanța voluntariatului și rolul lui în viața tinerilor.

Astfel, în urma unei activități interactive, elevii au conștientizat scopul și valorile principale ale Asociației Scouților. Invitații le-au relatat despre:

-Experiența în cadrul Asociației;

-Necesitatea implicării tinerilor în activitățile de voluntariat;

-Importanța muncii în echipă și a solidarității;

-Principiile esențiale ale scoutismului etc.

Prin urmare, implicarea civică și voluntariatul sunt mereu o decizie bună, indiferent de vârstă, iar învățarea prin acțiune este modalitatea cea mai eficientă de a produce schimbare în jurul tău. Totul începe cu tine!

 

Text: Liliana Păpușoi