Noutăți și evenimente

Captură de ecran 2026-09-28 184043

„Spune. Ascultă. Înțelege” – Comunicarea este o abilitate pentru viață

 

Uneori, între ceea ce vrem să spunem și ceea ce înțelege celălalt se strecoară un ton nepotrivit, o emoție, o presupunere sau un mesaj scris în grabă. Tocmai despre această distanță – aparent mică, dar atât de importantă în relațiile dintre oameni – a fost cel de-al treilea atelier din cadrul proiectului „Laboratorul de Abilități pentru Viață”, desfășurat la 28 septembrie 2026, cu tema „Comunicare” și genericul sugestiv „Spune. Ascultă. Înțelege.”

De această dată, elevii nu au venit să asculte o lecție despre comunicare. Au venit să comunice: să vorbească, să asculte, să interpreteze emoții, să intre în roluri, să greșească, să reia o situație și să descopere că, uneori, câteva cuvinte spuse altfel pot schimba cu totul cursul unei conversații.

Invitata atelierului a fost Elena Caisîn, șefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „AMIGOS”, care a venit însoțită de Clinica mobilă, aducând activitatea mai aproape de realitatea și preocupările adolescenților.

Prezența doamnei Elena Caisîn a transformat întâlnirea într-un dialog viu și firesc cu elevii. Nu a fost o intervenție ținută de la distanță, ci una construită împreună cu adolescenții: prin întrebări, exemple, situații concrete, jocuri de rol și discuții despre felul în care emoțiile ne influențează cuvintele și reacțiile.

Elevii au fost provocați să observe un lucru aparent simplu: comunicarea nu înseamnă numai ce spunem, ci și cum spunem.

Acest lucru s-a văzut încă din jocul în care aceeași replică – „Bine. Fă cum vrei.” – a fost rostită pe rând cu furie, ironie, bucurie, dezamăgire, indiferență sau prietenie. Cuvintele au rămas aceleași. Mesajele, însă, au devenit cu totul diferite.

A fost poate cea mai simplă demonstrație că, înainte ca interlocutorul să audă cuvintele noastre, el „citește” tonul, mimica, gesturile și emoția care le însoțește.

Ce facem când apare conflictul?

Una dintre cele mai dinamice secvențe ale atelierului a fost dedicată jocurilor de rol.

Elevii au lucrat cu situații foarte apropiate de universul lor: o fotografie postată pe un grup fără permisiune, munca inegal distribuită într-un proiect de echipă, un coleg care întrerupe permanent și respinge ideile celuilalt sau un mesaj ironic de pe grupul clasei, perceput drept ofensator.

Situațiile au fost mai întâi jucate în varianta în care conflictul escaladează. Apoi a venit provocarea: STOP! REWIND!

Aici intervențiile doamnei Elena Caisîn au dat greutate exercițiului. Împreună cu elevii, a analizat reacțiile, emoțiile și formulările folosite: Ce anume a declanșat conflictul? Ce am fi putut spune altfel? Cum exprimăm ceea ce simțim fără să atacăm? Cum ascultăm înainte de a trage concluzii?

Atelierul a devenit astfel un mic laborator al relațiilor dintre oameni.

Atmosfera a devenit și mai dinamică odată cu momentul interactiv de verificare a celor descoperite pe parcursul atelierului. Elevii și-au testat atenția și cunoștințele acumulate, iar la final trei participanți au fost recompensați cu câte un voucher Librarius în valoare de 100 de lei.

Întrebările au readus în discuție ideile esențiale: ascultarea activă, mesajul asertiv, gestionarea unui conflict și evitarea reacțiilor impulsive. În scenariul atelierului, cele trei premii au fost prevăzute tocmai ca o modalitate ludică de consolidare a celor învățate.

Participanții au primit, de asemenea, diplome și carnete, mici semne ale unei experiențe care sperăm să rămână nu doar într-o fotografie sau într-un obiect primit, ci mai ales în felul în care vor comunica de acum înainte.

Un cuvânt aparte de mulțumire le adresăm elevilor Sîrghii Valeria și Cazac David, care au avut rolul de prezentatori și moderatori ai activității. Cu naturalețe, energie și prezență de spirit, ei au făcut legătura dintre momentele atelierului, au antrenat participanții în provocări și au contribuit la atmosfera deschisă și prietenoasă a întâlnirii.

Ce luăm cu noi dintr-un atelier despre comunicare?

Răspunsul nu încape într-o definiție.

Poate înseamnă să învățăm să spunem „M-am simțit rănit de ceea ce ai spus” în loc de „Tu mereu faci așa!”. Poate înseamnă să nu răspundem imediat unui mesaj care ne-a supărat. Să întrebăm înainte de a presupune. Să ne exprimăm punctul de vedere fără să anulăm punctul de vedere al celuilalt. Sau, pur și simplu, să ascultăm până la capăt.

La final, elevii au completat simbolic „Trusa bunului comunicator”, pornind de la enunțul „Din atelierul de astăzi iau cu mine…”.

Au urmat diplomele, discuțiile într-o atmosferă relaxată și pauza dulce – pentru că un atelier despre comunicare nu putea să se încheie pur și simplu cu un „La revedere!”, ci cu oameni care mai rămân puțin la o vorbă.

Mulțumim doamnei Elena Caisîn și Centrului AMIGOS pentru disponibilitate, deschidere și pentru felul în care au transformat comunicarea dintr-un concept într-o experiență trăită.

Mulțumim tuturor elevilor pentru implicare, curaj și sinceritate.

Activitatea face parte din proiectul „Laboratorul de Abilități pentru Viață”, un proiect al Consiliului Școlar al Elevilor din IPLT „Onisifor Ghibu”, implementat cu sprijinul AO „Caroma-Nord” și susținere financiară în cadrul Programului Municipal de Granturi pentru organizațiile de tineret din municipiul Chișinău, lansat de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău, sub egida Primăriei Municipiului Chișinău.